CIL Blaj, victorie cu Nera Bogodinți! Daniel Tătar: „Cel mai important sunt cele 3 puncte câștigate”

Băieții noștri au obținut o victorie importantă în deplasare, 2-1 cu Nera Bogodinți, în etapa a III-a a Ligii a III-a, Seria 7. O partidă dificilă, pe terenul unei formații care pune probleme de fiecare dată când evoluează acasă, dar din care revenim la Blaj cu toate cele trei puncte.

Prima repriză s-a încheiat fără goluri, 0-0, după 45 de minute în care ne-a fost greu să desfacem apărarea bine organizată a gazdelor.

După pauză însă, băieții noștri au accelerat ritmul și au reușit să deschidă scorul în minutul 58. Blănaru a finalizat pentru 1-0, iar doar două minute mai târziu același jucător a reușit dubla și ne-a dus la 2-0.

Nera Bogodinți a redus din diferență în minutul 65 printr-un penalty, iar finalul a venit cu emoții. Gazdele au căutat egalarea, însă echipa noastră a reușit să gestioneze avantajul până la fluierul final și să plece cu toate cele trei puncte.

La finalul partidei, tehnicianul nostru, Daniel Tătar, a vorbit despre dificultatea jocului, evoluția diferită a celor două reprize și aportul decisiv al portarului:

A fost un meci foarte dificil, pentru că cei de la Bogodinți au o echipă care acasă pune probleme, o echipă agresivă! Cel mai important din acest meci sunt cele 3 puncte câștigate, după o primă repriză modestă din partea noastră în care greu am reușit să desfacem apărarea adversă. În schimb, repriza a doua am început-o foarte bine, cu un joc plăcut și faze rupte din antrenamentele de săptămâna trecută, care ne-au și dus la marcarea celor două goluri ale lui Blănaru! După penalty-ul din care am primit gol, mi-aș dori să fim o echipă mai matură, care să țină de minge, să aibă curaj, mai ales că adversarii ofereau mai multe spații! Dar trebuie să recunoaștem că puteam fi egalați, dar am avut un portar în formă și ne-a ajutat să venim acasă cu maxim de puncte! Suntem bucuroși, dar de luni ne focusăm pe meciul cu Viitorul Arad, o echipă neînvinsă anul acesta, dar cu ajutorul publicului pe care îi așteptăm lângă noi, ne dorim să continuăm forma bună în care suntem!”

O victorie muncită, obținută într-o deplasare dificilă, care ne aduce trei puncte importante. Blănaru a fost omul decisiv, iar echipa a avut puterea să gestioneze finalul și să păstreze avantajul până la ultimul fluier.

Ne bucurăm de această victorie, dar privim deja spre următoarea provocare: duelul cu Viitorul Arad.

Hai, CIL Blaj!

Vezi mai mult